Cuvinte care ne slăbesc energia și cuvinte care ne dau putere

De când începem să facem primii pași, începând să explorăm în corpul fizic această lume, auzim mult prea des cuvântul NU. 

Cei care ne poartă de grijă, părinții, bunicii, educatorii, ne spun mereu ce nu avem voie să facem, pentru a ne proteja. 

E important să ne fie setate limite pentru siguranța noastră și multe dintre “nu”-uri sunt binevenite.

E de preferat să nu ne băgăm de exemplu degetele în priză sau în flacăra aprinsă de la aragaz.

De aceea marea majoritate a interdicțiilor pe care le primim ne “protejează” împotriva experimentării unor lucruri folositoare, care ne pot servi mai târziu în viață.

Cum totul este energie, cuvintele sunt de asemenea energie.

Iar cele pe care le rostim au o energie chiar mai puternică decât cea a cuvintelor pe care le gândim. Iar energia cuvintelor poate avea o frecvență care ne slăbește energia vitală sau ne-o întărește.

În tehnicile de vindecare energetică care folosesc testarea musculară ca metodă de a intra în legătură cu răspunsurile minții subconștiente, unul dintre testele de calibrare (testarea realizării conexiunii cu mintea subconștientă) este testarea musculară a răspunsul corpului la rostirea cuvântului DA și apoi a cuvântului NU. 

O altă testare pentru calibrare este testarea răspunsului corpului la rostirea cuvântului IUBIRE și apoi la rostirea cuvântului FRICĂ.  

La rostirea cuvintelor DA și IUBIRE, musculatura corpului devine puternică, la rostirea cuvintelor NU și FRICĂ, musculatura corpului se slăbește.

E important să înțelegem că orice frază care începe cu NU ne slăbește puterea vitală și e de preferat să evităm în mod conștient formularea acestor fraze, și să reformulăm întotdeauna afirmații care ne întăresc puterea. 

De aceea în tehnicile PSYCH-K și Live the connection, afirmațiile de autosusținere care se introduc în mintea subconștientă sunt formulate întotdeauna la modul afirmativ.

De exemplu în loc să formulez “Nu mai permit celorlalți să nu mă respecte.” formulez “Respectul de sine îmi este oglindit de relațiile mele cu ceilalți.”

Atunci când sunt în situația să spun NU, eu pot afirma ceea ce îmi doresc în schimb. 

De exemplu, dacă sunt invitat de un prieten în oraș, iar eu am deja alte planuri pentru ziua respectivă, în loc să îi răspund “NU pot veni, pentru că am deja alt program”, pot răspunde “DA, cu mare drag, dar în altă zi, pentru că am deja alte planuri.”

Din păcate în subconștientul nostru rulează foarte multe convingeri limitative, foarte puține din ele fiind și conștientizate. 

Nu sunt bun de nimic!”, “Nimic nu îmi iese!”, “Nu sunt atât de bun ca să…”, “Nu reușesc să duc nimic la bun sfârșit!”  etc, sunt preluate din frageda copilărie sau moștenite.  

Avem nevoie de ceva cunoaștere pentru a le elibera din subconștient, ele nu dispar de la sine, la simpla lor conștientizare.

Un alt cuvânt care ne slăbește energia și pe care îl folosim din păcate la fel de des este ÎNCERC.

Acest cuvânt, pe lângă faptul că ne slăbește puterea, ne și programează automat pentru eșec.

Orice lucru pe care îl încercăm, deobicei este sortit eșecului. 

Dacă îmi doresc să renunț la un obicei care îmi face rău și spun de exemplu “O să încerc să mă las de fumat.” sau “O să încerc să nu mai mănânc așa mult!”, șansele să îmi reușească sunt minime.

Cuvântul poate fi înlocuit cu un cuvânt care îmi dă putere: ALEG.

Doar rostirea cuvântului ALEG mă face să mă simt diferit. Hai să facem împreună acest exercițiu simplu: rostim mai întâi fraza „O să încerc să … (completăm cu obiceiul la care dorim să renunțăm)”  și apoi „ALEG să ….”. 

Se simte total diferit. Vestea bună este că șansele să reușim ce ne-am propus sunt mult mai mari în cel de al doilea caz. Pentru că am făcut primul pas hotărâtor. ALEGEREA. 

Ce mai avem nevoie în continuare este să lucrăm cu noi, cu mintea noastră subconștientă și să identificăm cu ajutorul ei acele blocaje, convingeri, frici, tipare mentale care ne împiedică să ne atingem scopul.

Acum aproape 20 de ani am reușit să mă las de fumat, după ce am ALES cu fermitate acest lucru. Nu cunoșteam niciun fel de metode de lucru cu mintea mea subconștientă.

Dar am ALES să renunț la fumat și am ALES să îmi demonstrez mie că pot să o fac, dacă îmi propun. 

Nu a fost ușor, după 17 ani în care țigările deveniseră parte din rutina mea zilnică, dar a meritat din plin.

Au fost câteva săptămâni grele, dar după acea perioadă acest obicei dăunător a devenit istorie.

Un alt cuvânt care ne slăbește puterea este TREBUIE. Și fiecare dintre noi îl folosește des.  Suntem de multe ori atât de prinși sub greutatea acestui cuvânt, încât nu ne mai rămâne deobicei timp să experimentăm lucruri care ne cresc vibrația.  

Există un exercițiu foarte puternic pe care îl arăt clienților mei de a lucra în mod conștient cu TREBUIE, de a identifica exact în ce ocazii îl folosesc și cum pot face să renunțe la el. 

Acest exercițiu este detailat în mini-cursul gratuit prin email, pe care îl poți accesa aici: https://alinaroman.ro/minicurs/

Un alt tip de cuvinte care ne slăbesc energia vitală sunt cuvintele care pun etichete negative asupra noastră sau asupra altora.

Și aici e important să înțelegem că aceste cuvinte, rostite, sau doar gândite, ne slăbesc în primul rând nouă câmpul energetic, chiar dacă sunt adresate altora. 

Orice cuvânt de ocară, insultă, jignire, blestem sau înjurătură acționează negativ în primul rând asupra celui care îl rostește. Cu atât mai mult, dacă aceste cuvinte ni le adresăm nouă. 

De exemplu, când greșim, mulți dintre noi gândim sau spunem cu voce tare: “Cum am putut să fiu așa de prost?” sau “Cât de tâmpit sunt!”.

E important să schimbăm aceste expresii conținând cuvinte care ne slăbesc energia cu expresii care să ne împuternicească.

De exemplu: “Am greșit! Data viitoare știu cum să fac altfel!” sau “Hai că am mai învățat ceva, dacă nu greșeam, nu aflam.”

Sunt multe cuvinte care ne slăbesc puterea. Cele mai frecvente le-am menționat deja.

Important este să folosim în mod conștient un limbaj care să ne împuternicească, atât pe noi, cei care îl folosim, cât și pe ceilalți, cărora ne adresăm cu acest limbaj.

Atunci când suntem atenți la ce simțim în corp când pronunțăm anumite cuvinte, le putem identifica ușor pe acelea care ne sporesc puterea.

Cu determinare și perseverență le putem înlocui, astfel încât să ne creștem vibrația.

Și pentru că am început acest subiect cu modul în care am fost educați când eram mici, putem alege, mai ales atunci când le vorbim copiilor, să fim atenți la cuvintele pe care le folosim.

În loc să le spunem ce NU au voie să facă, putem alege să le spunem ce MERITĂ să facă în schimb.

Și să le dăm voie și să experimenteze, în măsura în care nu sunt în pericol să se rănească, să poată vedea prin proprie experiență că ceea ce le spunem este valoros pentru ei.

Așa își construiesc încrederea în ei și totodată încrederea în noi, ca modele demne de urmat.

Experimentele lui Masaro Emoto au arătat puterea vibrațională a cuvintelor.

Merită să îi citim cartea Mesajele ascunse din apă. Această carte prezintă rezultatele experimentelor lui.  

Cristalizând moleculele de apă după expunerea la diverse cuvinte și expresii – toate vibrații – aceste cristale au arătat că cele mai frumoase forme sunt formate din apa expusă la cuvintele Te IUBESC și MULȚUMESC.

E important ce (ne) spunem pentru că suntem 80% apă.

De aceea tehnicile energetice folosesc energia cuvintelor, atunci când dau comenzi minții subconștiente, pentru a o reprograma, astfel încât mintea subconștientă să poată produce vindecarea.

Să avem grijă de ceea ce gândim și ceea ce rostim. Și de emoția pe care o simțim atunci când ne rostim cuvintele.

Cu ajutorul acestor energii, azi ne creăm realitatea de mâine. Pe care cu toții ne-o dorim armonioasă.

Cuvintele pot clădi sau distruge, ne pot lua sau da puterea.

Conștientizarea este primul pas. Apoi mai este nevoie de perseverență, curaj și determinare, de lucru cu noi, inclusiv prin metode energetice simple de deprogramare și reprogramare a minții noastre subconștiente.

Frumusețea este că rezultatele sunt întotdeauna pe măsura determinării și perseverenței noastre. Iar rezultatele sunt durabile.

Îți recomand mini-cursul gratuit prin e-mail pentru a afla tehnici și diverse trucuri de a lucra cu mintea subconștientă:

https://alinaroman.ro/minicurs/

Mulțumesc! Te iubesc!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »
Scroll to Top