Resurse gratuite

Ho’oponopono – o filozofie a iubirii, familiei (Ohana) și spiritului Aloha

Ho’oponopono – o filozofie a iubirii, familiei (Ohana) și spiritului Aloha

Ho’oponopono este adesea prezentat ca o tehnică de vindecare emoțională sau ca o practică bazată pe rostirea a patru afirmații: “Îmi pare rău! Te rog să mă ierți! Mulțumesc! Te iubesc!”. În esență însă, Ho’oponopono este mult mai mult. Este o filozofie de viață profundă, născută din spiritualitatea hawaiiană, care are la bază trei concepte fundamentale: iubirea, familia (Ohana) și spiritul Aloha.

Prin asumare, claritate și iubire, Ho’oponopono susține restabilirea armoniei ca proces conștient, care începe din interior și se reflectă firesc în exterior.

Ce înseamnă, de fapt, Ho’oponopono

Cuvântul Ho’oponopono provine din limba hawaiiană și poate fi tradus aproximativ ca „a îndrepta”, „a corecta”, „a reașeza lucrurile în ordinea lor corectă”. Repetarea termenului „pono” accentuează ideea de corectitudine, echilibru și armonie profundă.

Ho’oponopono nu urmărește perfecțiunea și nici eliminarea conflictului, ci restabilirea echilibrului interior acolo unde s-a produs o ruptură. Este un proces de curățare a amintirilor, tiparelor și emoțiilor care distorsionează percepția realității și relația noastră cu viața.

Ohana – familia ca spațiu sacru al vindecării

În cultura hawaiiană, Ohana nu înseamnă doar familia de sânge. Este un concept extins, care include relațiile apropiate, comunitatea, strămoșii și legătura profundă dintre om și viață. Toate părțile aparțin aceluiași întreg, iar orice dezechilibru apărut într-un punct se reflectă în întregul sistem.

Ho’oponopono a fost practicat inițial ca ritual de reconciliere în cadrul familiei și al comunității, atunci când apăreau conflicte, boli sau tensiuni persistente. Dezechilibrul nu era privit ca o problemă individuală, ci ca un semn că relația dintre membri și dintre om și viață are nevoie să fie reașezată.

Ca filozofie de viață, Ho’oponopono ne amintește că vindecarea este profund relațională și că ceea ce trăim în exterior reflectă procese interioare comune.

Iubirea – fundamentul întregii filozofii Ho’oponopono

Iubirea este esența Ho’oponopono. Nu iubirea emoțională, condiționată sau dependentă, ci iubirea ca stare de conștiință. Este frecvența care dizolvă conflictul fără luptă și care permite vindecarea fără forțare.

„Te iubesc” nu este o afirmație adresată unei persoane anume, ci vieții însăși. Este recunoașterea faptului că, dincolo de durere, frică sau rezistență, există un spațiu interior intact, capabil să revină la armonie.

În Ho’oponopono, iubirea nu este pasivă. Este o alegere conștientă de a reveni la unitate ori de câte ori apare separarea.

Spiritul Aloha – o stare de a fi

Aloha este mult mai mult decât un salut sau o formulă de adresare. Este o stare de a fi, care îmbină prezența conștientă, respectul profund pentru viață, compasiunea și responsabilitatea personală. Trăirea în spiritul Aloha presupune o deschidere sinceră față de ceea ce este, capacitatea de a rămâne prezent în relație cu tine, cu ceilalți și cu experiențele vieții, fără a te ascunde în spatele măștilor și fără a te lăsa condus de reacții automate.

Ho’oponopono este una dintre expresiile vii și profunde ale spiritului Aloha, pentru că te invită să te întorci constant către tine, ori de câte ori apare un dezechilibru. În locul impulsului de a reacționa, această practică susține alegerea conștientă a curățării amintirilor care stau la baza trăirilor tale. Astfel, relația cu viața se transformă treptat într-un spațiu de cooperare, asumare și claritate, în care fiecare experiență devine o oportunitate de a reveni la armonie.

Cele trei niveluri ale minții în Ho’oponopono

Un element esențial al filozofiei Ho’oponopono este modul în care sunt înțelese cele trei niveluri ale minții. Dezechilibrul apare atunci când aceste trei niveluri nu mai funcționează în armonie.

Unihipili – mintea subconștientă
Unihipili este depozitul tuturor amintirilor, emoțiilor, traumelor și tiparelor acumulate. Este copilul nostru interior. Este partea care simte, reacționează și păstrează experiențele neprocesate. În Ho’oponopono, Unihipili este cea care are nevoie de curățare, pentru că din aceste amintiri se nasc toate reacțiile noastre automate și suferința.

Uhane – mintea conștientă
Uhane este mintea rațională, cea care analizează, decide și observă. Rolul ei nu este să controleze procesul de vindecare, ci să devină conștientă de existența amintirilor și să ceară, cu smerenie, curățarea lor.

Aumakua – mintea supraconștientă
Aumakua reprezintă nivelul superior al conștiinței, legătura cu Divinitatea, Sursa sau Inteligența Vieții. Este partea care știe ce e nevoie să fie curățat, când și cum. În Ho’oponopono, procesul de vindecare real are loc prin Aumakua, nu prin efortul minții conștiente.

Morrnah Nalamaku Simeona – dialogul conștient cu Divinitatea

Forma modernă a Ho’oponopono a fost structurată de Morrnah Simeona, care a transformat ritualul de reconciliere desfășurat în familie și comunitate într-un proces profund de lucru interior individual. Prin munca ei, Ho’oponopono a devenit o cale de asumare conștientă a responsabilității pentru realitatea trăită, mutând accentul de la rezolvarea conflictelor exterioare la curățarea amintirilor interioare care le generează.

Rugăciunea creată de Morrnah Simeona este o rugăciune amplă, adresată Divinității sau Inteligenței Vieții, prin care mintea conștientă își asumă responsabilitatea pentru amintirile stocate în subconștient și cere ca acestea să fie curățate la nivelul lor de origine. Ea exprimă un act de smerenie și maturitate interioară, prin care omul recunoaște legătura dintre experiențele trăite și programele interioare care rulează dincolo de nivelul rațional.

În această rugăciune, mintea conștientă (Uhane) aduce în lumină amintirile, mintea subconștientă (Unihipili) intră într-un spațiu de siguranță și cooperare, iar mintea supraconștientă (Aumakua) este invitată să realizeze procesul de curățare și de restabilire a armoniei. Vindecarea se produce prin această relație conștientă cu Divinitatea, susținută de prezență, deschidere și responsabilitate.

Cele patru afirmații cunoscute – „Îmi pare rău. Te rog să mă ierți. Mulțumesc. Te iubesc.” – pot fi înțelese ca o formă derivată și accesibilă, care concentrează esența procesului de asumare, cerere de curățare, încredere și revenire la iubire. Ele susțin practica zilnică atunci când sunt rostite dintr-un spațiu de conștiință, intenție și prezență.

Ho’oponopono în forma sa contemporană – de la Morrnah Simeona la dr. Hew Len și Joe Vitale

Un rol esențial în aducerea acestei filozofii de viață și practici în conștiința publicului larg l-a avut dr. Hew Len, care a învățat de la Morrnah Simeona și a aplicat principiile Ho’oponopono într-un context extrem de concret și provocator. Experiența sa dintr-o secție de pacienți cu tulburări psihice severe dintr-un spital din Hawaii, unde a lucrat exclusiv cu sine, asumându-și responsabilitatea pentru amintirile care se manifestau prin pacienți, a devenit una dintre cele mai cunoscute expresii ale practicii Ho’oponopono. Fără intervenții directe asupra pacienților, schimbările apărute în secție au fost puse în legătură cu procesul constant de curățare interioară.

Această experiență a devenit cunoscută la nivel internațional prin intermediul lui Joe Vitale, care a documentat și a făcut accesibilă publicului larg această formă de înțelegere a Ho’oponopono. Întâlnirea dintre cei doi a contribuit semnificativ la răspândirea practicii în afara spațiului cultural hawaiian, dar și la popularizarea ei într-o formă simplificată, centrată adesea pe cele patru afirmații.

În esența sa, așa cum este transmisă de Morrnah Simeona și trăită în profunzime de dr. Hew Len, Ho’oponopono nu este o tehnică de rezolvare a problemelor și nici o metodă de manifestare. Este o filozofie de viață care se sprijină pe asumarea totală a responsabilității pentru amintirile care creează realitatea trăită și pe restabilirea relației cu Divinitatea.

Cele patru afirmații devenite celebre nu sunt instrumente de autosugestie și nici formule menite să producă un rezultat exterior. Ele reprezintă o formă de rugăciune vie, rostită dintr-un spațiu de asumare și smerenie, prin care se cere curățarea amintirilor aflate la baza experiențelor.

Odată cu popularizarea, această perspectivă profundă a fost adesea pierdută, fiind înlocuită de repetarea mecanică a cuvintelor sau de așteptarea unor rezultate rapide. În forma sa autentică, Ho’oponopono rămâne un proces de reîntoarcere constantă la responsabilitate, claritate interioară și relația vie cu Divinitatea.

Această înțelegere a Ho’oponopono a început în cadrul cursurilor mele de formare urmate Mabel Katz și apoi cu dr. Hew Len și Joe Vitale și Mabel Katz, și s-a adâncit în timp prin practica personală și prin practicarea Sacred Freedom Technique, creată ulterior de Joe Vitale.

Responsabilitatea totală – expresia iubirii mature

Responsabilitatea totală, așa cum este trăită în Ho’oponopono, exprimă o formă de iubire matură și conștientă. Ea se naște din înțelegerea legăturii dintre experiențele de viață și amintirile, tiparele și programele interioare aflate în câmpul propriei conștiințe. Din acest spațiu, responsabilitatea devine o sursă de putere interioară și claritate, deschizând accesul către libertatea personală.

Prin asumare, atenția se mută firesc dinspre exterior către interior, acolo unde poate avea loc procesul de curățare. Situațiile trăite capătă sensul unor oportunități de vindecare și de reașezare în armonie, susținute de prezență și deschidere.

Pe măsură ce acest proces se aprofundează, reacțiile automate se estompează, iar relația cu viața se transformă. În locul confruntării apare cooperarea, iar întoarcerea la sine devine un spațiu stabil de armonie, iubire și responsabilitate asumată.

Ho’oponopono ca mod de a trăi

Trăit ca filozofie de viață, Ho’oponopono devine un drum al simplității asumate și al revenirii constante la iubire. Este o alegere zilnică de a te întoarce către tine, de a privi cu onestitate ceea ce trăiești și de a curăța, pas cu pas, ceea ce cere să fie vindecat. Trăirea în spiritul Ohana aduce respect pentru legături, pentru relații și pentru faptul că fiecare experiență se naște într-un câmp comun, în timp ce spiritul Aloha susține prezența, blândețea și deschiderea față de viață.

Această cale cultivă o pace care se construiește din interior, prin claritate, răbdare și consecvență. Pe măsură ce această pace se așază, ea se reflectă firesc în relații mai autentice, într-o relație mai blândă cu propriul corp și într-un mod diferit de a trăi fiecare experiență. Ho’oponopono devine astfel o practică vie, integrată în viața de zi cu zi, care susține armonia interioară și o stare de echilibru real, trăit.

Dacă simți că această filozofie rezonează cu tine și îți dorești să o înțelegi și să o trăiești dincolo de concepte sau repetițiile mecanice ale unor afirmații, te invit să te înscrii la Cursul Ho’oponopono dincolo de iertare. Asumarea totală a responsabilității. Accesul la cursul video înregistrat și la materialele scrise însoțitoare este pe viață.

Detalii și înscriere aici: https://alinaroman.ro/produs/curs-hooponopono-dincolo-de-iertare-asumarea-totala-a-responsabilitatii/